Copilul meu nu ar face asta. Sau?
Drogurile - ce trebuie să știe orice părinte.
Ce vei afla parcurgând acest curs
Orice adolescent se poate întâlni cu drogurile. Inclusiv al tău.
Uneori e suficientă o curiozitate. O petrecere. Presiunea grupului. Un moment în care trebuie ia o decizie neinspirată.
Tu vei ști ce să faci?
În acest curs, Prof. Dr. Radu Țincu îți explică: De ce adolescenții sunt mai vulnerabili la droguri;
Care sunt drogurile cu care se pot întâlni și ce efecte au;
Cum și de ce începe consumul;
Care sunt primele semne pe care trebuie să le recunoști;
și, mai ales, ce poți face TU, ca părinte.
Vei afla cum să vorbești cu copilul tău despre droguri, cum să-l pregătești pentru momentul în care se va întâlni cu consumul și ce să faci dacă bănuiești sau descoperi că a consumat.
Pentru că, atunci când vine vorba despre droguri, e mai bine să știi înainte de a avea nevoie să știi.
Prof. Dr. Radu Țincu
mentor NextMind
Medic primar de Anestezie și Terapie Intensivă, șeful secției de ATI toxicologie de la Spitalul de Urgență Floreasca, profesor universitar la Universitatea Carol Davila expert al Agenției Europene privind drogurile EUDA
află mai multe despre mentorDrogurile în lumea adolescenților
550 RON
Prin apăsarea butonului Continuă către plată, ești de acord cu următoarele condiții:
-
Acces imediat: Soliciți ca livrarea cursului să înceapă imediat după confirmarea plății și confirmi că îți pierzi dreptul legal la retragere (renunțare la contract).
-
Generare cont: Dacă nu ai deja un cont pe site-ul nostru, vom folosi adresa de email completată la plată pentru a-ți crea unul automat. Dacă ai deja un cont folosește aceeasi adresa de email la detaliile plății
-
Redirecționare: Vei fi redirecționat în siguranță către platforma securizată Stripe pentru finalizarea tranzacției.
Imediat după plată, vei vedea pe ecran pagina de confirmare cu toți pașii următori pentru activarea contului și accesarea cursului.

Ai acces la curs timp de 2 ani de la data plății | Sesiunile live vor fi anunțate de două ori pe an | Vei putea urmări live gratuit Conferința Anuală NextMind